Mica istorie a rochiei de mireasa (viziune personala)

Pt ca am primit reactii pozitive la articolasul meu de saptamana trecuta, m-am gandit sa mai scriu ceva. Si subiectul acesta e important pt fete :).

Cand eram eu mica mica (cam 4 ani) si ma jucam cu sora-mea proband hainele mamei (adica zilnic, spre disperarea ei), desigur ca ne certam care sa fie mireasa (era vorba de furou). Atunci am avut eu o dilema adanca si grava si am intrebat-o pe sora-mea – ea fiind mai mare si mai inteleapta (cam 6 ani). “Oare exista meseria de mireasa?” “pt ca, daca da, eu asta vreau sa ma fac”. Am reusit s-o incurc pe sor-mea in marea ei intelepciune de sora mai mare. Dupa indelungi gandiri, muncindu-ne creierasele noastre de pasarele, am convenit amandoua ca DA, exista meseria de mireasa! Doar exista haine speciale pt asta... si am convenit amandoua iar, ca ar fi cea mai faina meserie. “Doar ca eu am zis-o prima! si tu trebuie sa te faci altceva!”

Ar fi tare complicat sa vorbim de unde vine pasiunea/obsesia generala a femeilor pt momentul si tinuta casatoriei, pt “statutul” de mireasa. Cam are legatura cu faptul ca mii de ani a fost principalul eveniment din viata unei femei, atunci se vedea cat valoreaza, cine e, etc. Mai ales dupa crestinare, si mitul virginitatii... cam ala era singur moment de glorie. Dar e prea complicat subiectul, asa ca mai bine vorbim de... rochiteeee!

A. Traditia rochiei albe de mireasa e, cumva, recenta – apartine doar sec XX. Pana in sec XX, in alb s-au imbracat la nunta destul de putine femei, si noi am aflat doar de cateva regine – Philippa a Angliei (prin 1300...), Maria Tudor a Scotiei, Regina Victoria a Marii Britanii (aia mare, care a nascut vreo 9 copii si “epoca victoriana”). Ea e “cheia” misterului.

Pana in sec XX, femeile simple se imbracau in “haina cea buna” – adica portul traditional un pic mai impodobit, haina de mers la biserica, etc. Capul era tratat special, fiind gatit ceva mai mult si mai scump (dupa puterea fiecaruia). Dar tot in zona traditionala.

Femeile nobile (si bogate), reginele, aveau rochii f elaborate (mai ales dupa sec al XVI-lea, adica odata cu fastuosul baroc). Luxul maxim era ca rochia sa fie tesuta sau brodata cu fir de aur sau argint. Intr-o vreme a fost foarte la moda albastrul, chipurile, fiind culoarea Fecioarei Maria, simbolul fecioriei. Bla bla, de fapt era culoarea regala a Frantei, plus culoarea preferata a influentei Madame de Pompadour (a doua jum. a sec XVIII, adica rococco-ul, cand culoare emblema era, desigur albastrul). Cica tocmai de acolo se trage traditia actuala a purtatului de “ceva albastru” la nunta. In vremurile de demult (ca si acum de altfel) hainele, mai ales importanta haina de nunta era oglindirea statutului social, al familiei si mediului de unde provenea mireasa. Pe atunci albul (albul aproximativ, ca nu era stralucitor ca azi, pt ca nu aveau Ariel :) era accesibil tuturor. Culorile vii in schimb erau greu si scump de obtinut. Deci cele mai stralucitoare tinute nu erau in nici un caz albe. Tocmai de aceea pana si ultima slujnica evita albul. Macar in ziua nuntii ei sa aiba alta culoare decat cea a camasii de noapte :). In tarile nordice era popular negrul, in Asia rosul... in rest toate culorile, nicidecum alb. De altfel albul nici macar nu e culoare.

Totusi, o traditie a rochiei albe exista, doar ca nu are legatura cu traditia noastra – in antichitate, in tarile “civilizate” (Grecia, Egipt, Roma) miresele purtau alb, albul fiind culoarea puritatii. Dar nu din cauza asta ne imbracam noi azi in alb la nunta. Ci din cauza faptului ca in 1840 regina Victoria s-a casatorit purtand o rochie alba. Asta in ciuda (si mai ales pt ciuda) insistentelor si amenintarilor mamei ei. Esential a fost faptul ca mirilor li s-a facut o fotografie, care a fost puternic popularizata. A fost prima fotografie de nunta facuta vreodata, oficial, si nu intamplator, mireasa era cea mai tare femeie (si monarh) la acea ora, si din multe puncte de vedere si azi. Fotografia a facut inconjurul lumii (alaturi vezi tabloul, nu poza). Deci: adolescenta incapatanta + puterea unui imperiu + presa = traditia rochiei albe. Desigur ca toate miresele, incepand din Anglia, dar propagandu-se rapid, au adoptat aceasta moda, ca doar toate vrem sa fim printese si regine, dintotdeauna, nu doar de ieri-alaltaieri.

Anii ’20 – rochia pana sub genunchi, cu trena lunga, voalul acoperind fruntea in stilul clos... Coco Chanel a “inventat” acest gen de rochie. De altfel ea a inventat moda sec XX, femeia moderna... (Uf, despre Marea Coco tre sa scriu special).

Anii ’30-’40, rochia se lungeste iar. Talie viespe, in jos clos.

Anii ’50 – din nou traditia victoriana, devenita vesnica de atunci. Prin anii ’60 cateva mirese au indraznit sa poarte mini!!! Dar putine, nu-i motiv de ingrijorare. Anii ’70 – desigur rochia maxi cu talie empire, doar ca alba. Anii ’80 – infoiala si volumul maxim, varful constituindu-l rochia de mireasa a Dianei, alta printesa care a marcat moda mireselor. De la ea ne parvine moda (care a devenit uniforma) a rochiei infoiate, umflata, cu arcuri, captuseli, ursi polari sau ce s-o mai fi bagand sub ea, ca sa fie imensa, si fastuoasa (chiar daca e din poliester ieftin, si chiar daca mireasa e mica si grasa).

B.Semnificatia albului

In timpul alor mele studii de arta si design, am avut o perioada cand am lucrat numai cu alb. Trei ani am pictat, am tesut, etc... totul in alb. Trei ani. Asa ca m-am documentat un pic ce e cu albul.

Albul nu e culoare. E non-culoare (ca si negrul). Optic vorbind, e format din toate culorile, doar ca optica e o stiinta recenta. Traditional, in registrul evidentei oricui, albul nu contine nici o culoare, e lipsa culorii. De aceea albul e culoarea inceputului si a sfarsitului, culoarea neantului, a golului, a nimicului, a nefiintei, si de aici - culoarea mortii. Nu a vietii. Pe intreg globul pamantesc, in multe din civilizatii (fara sa fie legate), albul a fost culoarea de doliu. Inclusiv in Europa, inclusiv pe teritoriul actual al Romaniei. De altfel exista si azi cateva locuri in Romania, unde bocitoarele poarta baticuri albe pe cap la inmormantari, pastrand filiera unei traditii f vechi. In Asia se stie ca albul e doliu si ghinion...

Ca fapt divers: negrul a devenit culoare de doliu in Europa occidentala odata cu marea ciuma, din cauza mizeriei, a funinginei (totul se ardea, in speranta protejarii de boala). A ramas intiparita viziunea omului in negru, cu cioc, care mergea in casele ciumatilor (doctorul, saracu’). Tot de atunci e si jocul “Omul negru”: “Este ora unu, omul negru, n’a venit! este ora doua...” etc. L-ati jucat cand erati mici? (si eu!) Kreepy, nu? E vorba de ciuma, mizerie si moarte...

Si mai e ceva spooky legat de albul unei rochii: in traditia europeana (crestina) in a carei sfera suntem si noi, exista 3 haine obligatorii albe, desemnand situatii importante, variatiuni ale uneia de fapt: 1. Camasa logodnicei (si de aici provine traditia rochiei albe de mireasa), 2. Camasa calugaritei in timpul ceremoniei de calugarire – care e tot camasa de logodna (logodirea cu Hristos) si 3, (prima de fapt) cea mai importanta, care le-a “nascut” pe celelalte – camasa alba a condamnatului la moarte. De ce? Pt ca albul e culoarea drumului fara intoarcere, al unei sorti implacabile

, impotriva careia nu te poti impotrivi. Cam asta era logodna (nunta) pt o femeie, pana nu demult.

Tocmai pt ca stiam acest lucru, eu nu am putut purta alb la nunta mea. Fiecare cu superstitia si “pasarica” lui.

Subiectul l-am scris din amintiri, ce am citit eu in anii trecuti, dictionare, articole, inclusiv pe net (google, wikipedia, etc. Si eu ca toata lumea). Scuze ca nu dau referinte, dar nu mai tin minte. Nu vreau sa contrazic parerea nimanui, si nici gustul nimanui. Zic doar ce stiu eu. Deci, pt toate fetele care se viseaza mirese albe: Go Planet! E important ca fiecare sa faca ce crede de cuviinta.

PS: Am uitat sa zic de buchetul de mireasa. Dezamagire si aici: in Anglia Evului Mediu oamenii nu prea se spalau. Regina Elisabeta cea Mare a ramas celebra pt replica "Fie ce-o fi, eu odata pe an ma spal!". Pe atunci mai circula o vorba: "Un om e bine sa se spele de 2 ori in viata: la botez si cand se spala mortul". De aceea s-a incetatenit obiceiul ca miresele sa poarte in brate un buchet parfumat de flori de camp - ca sa-i mai acopere mirosul. De altfel nuntile aveau loc majoritatea la inceputul verii, pt ca prin mai se incalzea apa din rauri si oamenii de la tara faceau o binemeritata baie.