Paste fericit tuturor! Multumesc ca imi accesati blogul :)

La multi ani de 8 martie, tuturor femeilor!

In acest martie se implinesc 100 de ani de la prima sarbatorire a femeii.

Ziua Femeii a fost sarbatorita pt prima dat in 1911, pe 19 martie, dar aceasta actiune are radacini mai vechi: pe 8 martie 1857 a avut loc un important protesc de starda in New York al femeilor care lucrau in industria textila. Protestau impotriva conditiilor f proaste de munca, a programului mult prea incarcat de lucru in fabrica. Politia a intervenit in forta.

50 de ani mai tarziu, in 1907 comemorarea acestui eveniment a coagulat in Europa de vest miscarile feminine comuniste - a femeilor muncitoare. In 1910 in Copenhaga are loc congresul Internationalei a doua, la care Clara Zetkin (importanta militanta pt drepturile femeii, apartinand miscarii comuniste) propune infiintarea Zilei Femeii. In 1911 urmeaza si o declaratie in acest sens a Partidului Socialist din America, si pe 19 martie 1 milion de oameni serbeaza pt prima data Ziua Femeii - in Germania, Elvetia, Austria, Danemarca.

In perioada interbelica Ziua Femeii e serbata in toata Europa, in martie, fara o data precisa.

In 1917 in Rusia proteste ale femeilor marcheaza inceputul Revolutiei. Regimul comunist face din ziua femeii pe 8 martie o sarbatoare nationala.

In 1977 Natiunile Unite oficializeaza Ziua Femeii pe 8 martie, o sarbatoare a drepturilor femeii si a pacii internationale. (sursa: wikipedia)

Azi implinim 1 an! pe 20 ianuarie 2010 am postat prima data pe acest blog :) A fost un an distractiv si surprinzator, din punctul asta de vedere

serbam si pe facebook :)

A venit iarna, Sarbatorile, concediul, cozonacii, purceii fripti, brazi impodobiti, goana dupa cadouri, rochita pt Revelion, colindatul matusilor, curatenia generala... SUPER! Le vreau pe toate!!! (cu exceptia curateniei).

Bine ca-l ingropam pe 2010, ca a fost un an pe alocuri ciudat, dar cel mai adesea prost spre dezastruos. Bilant personal: bune - am lansat Palarii Vintage (care a fost o treaba distractiva si surprinzatoare), m-am maritat (asta ar fi mai important, doar ca le-am zis cronologic). Proaste - toate restul. Sper ca la voi au fost mai multe buline albe.

Sa aveti o vacanta frumoasa, linistita sau petrecareata (dupa cum va e firea), imbelsugata, fericita si ninsa (daca nu cumva plecati prin Filipine sau asa ceva).
Si sa ne vedem cu bine la anu'.
Da da, plec in vacanta, plec din Bucuresti (iupiiii!!!!!) asa ca nu voi fi disponibila. Exceptie: pe 28 decembrie trec prin Bucuresti, asa ca, daca cineva vrea urgent vreo palarioara (pt Rev, spre exemplu), e singura zi cand pot pune la posta sau ma pot intalni cu cineva (dar rapid, nu stam la vorbe!). Dupa aceea ma intor abia dupa 8 ianuarie. Intre timp putem vorbi pe mail/facebook si contorizez comenzile - sunt vreo 40 de palarioare disponibile, "pofta buna".

"La multi ani!" si sper din tot sufletul sa ne fie mai usor la anu'.

Mica istorie a rochiei de mireasa (viziune personala)

Pt ca am primit reactii pozitive la articolasul meu de saptamana trecuta, m-am gandit sa mai scriu ceva. Si subiectul acesta e important pt fete :).

Cand eram eu mica mica (cam 4 ani) si ma jucam cu sora-mea proband hainele mamei (adica zilnic, spre disperarea ei), desigur ca ne certam care sa fie mireasa (era vorba de furou). Atunci am avut eu o dilema adanca si grava si am intrebat-o pe sora-mea – ea fiind mai mare si mai inteleapta (cam 6 ani). “Oare exista meseria de mireasa?” “pt ca, daca da, eu asta vreau sa ma fac”. Am reusit s-o incurc pe sor-mea in marea ei intelepciune de sora mai mare. Dupa indelungi gandiri, muncindu-ne creierasele noastre de pasarele, am convenit amandoua ca DA, exista meseria de mireasa! Doar exista haine speciale pt asta... si am convenit amandoua iar, ca ar fi cea mai faina meserie. “Doar ca eu am zis-o prima! si tu trebuie sa te faci altceva!”

Ar fi tare complicat sa vorbim de unde vine pasiunea/obsesia generala a femeilor pt momentul si tinuta casatoriei, pt “statutul” de mireasa. Cam are legatura cu faptul ca mii de ani a fost principalul eveniment din viata unei femei, atunci se vedea cat valoreaza, cine e, etc. Mai ales dupa crestinare, si mitul virginitatii... cam ala era singur moment de glorie. Dar e prea complicat subiectul, asa ca mai bine vorbim de... rochiteeee!

A. Traditia rochiei albe de mireasa e, cumva, recenta – apartine doar sec XX. Pana in sec XX, in alb s-au imbracat la nunta destul de putine femei, si noi am aflat doar de cateva regine – Philippa a Angliei (prin 1300...), Maria Tudor a Scotiei, Regina Victoria a Marii Britanii (aia mare, care a nascut vreo 9 copii si “epoca victoriana”). Ea e “cheia” misterului.

Pana in sec XX, femeile simple se imbracau in “haina cea buna” – adica portul traditional un pic mai impodobit, haina de mers la biserica, etc. Capul era tratat special, fiind gatit ceva mai mult si mai scump (dupa puterea fiecaruia). Dar tot in zona traditionala.

Femeile nobile (si bogate), reginele, aveau rochii f elaborate (mai ales dupa sec al XVI-lea, adica odata cu fastuosul baroc). Luxul maxim era ca rochia sa fie tesuta sau brodata cu fir de aur sau argint. Intr-o vreme a fost foarte la moda albastrul, chipurile, fiind culoarea Fecioarei Maria, simbolul fecioriei. Bla bla, de fapt era culoarea regala a Frantei, plus culoarea preferata a influentei Madame de Pompadour (a doua jum. a sec XVIII, adica rococco-ul, cand culoare emblema era, desigur albastrul). Cica tocmai de acolo se trage traditia actuala a purtatului de “ceva albastru” la nunta. In vremurile de demult (ca si acum de altfel) hainele, mai ales importanta haina de nunta era oglindirea statutului social, al familiei si mediului de unde provenea mireasa. Pe atunci albul (albul aproximativ, ca nu era stralucitor ca azi, pt ca nu aveau Ariel :) era accesibil tuturor. Culorile vii in schimb erau greu si scump de obtinut. Deci cele mai stralucitoare tinute nu erau in nici un caz albe. Tocmai de aceea pana si ultima slujnica evita albul. Macar in ziua nuntii ei sa aiba alta culoare decat cea a camasii de noapte :). In tarile nordice era popular negrul, in Asia rosul... in rest toate culorile, nicidecum alb. De altfel albul nici macar nu e culoare.

Totusi, o traditie a rochiei albe exista, doar ca nu are legatura cu traditia noastra – in antichitate, in tarile “civilizate” (Grecia, Egipt, Roma) miresele purtau alb, albul fiind culoarea puritatii. Dar nu din cauza asta ne imbracam noi azi in alb la nunta. Ci din cauza faptului ca in 1840 regina Victoria s-a casatorit purtand o rochie alba. Asta in ciuda (si mai ales pt ciuda) insistentelor si amenintarilor mamei ei. Esential a fost faptul ca mirilor li s-a facut o fotografie, care a fost puternic popularizata. A fost prima fotografie de nunta facuta vreodata, oficial, si nu intamplator, mireasa era cea mai tare femeie (si monarh) la acea ora, si din multe puncte de vedere si azi. Fotografia a facut inconjurul lumii (alaturi vezi tabloul, nu poza). Deci: adolescenta incapatanta + puterea unui imperiu + presa = traditia rochiei albe. Desigur ca toate miresele, incepand din Anglia, dar propagandu-se rapid, au adoptat aceasta moda, ca doar toate vrem sa fim printese si regine, dintotdeauna, nu doar de ieri-alaltaieri.

Anii ’20 – rochia pana sub genunchi, cu trena lunga, voalul acoperind fruntea in stilul clos... Coco Chanel a “inventat” acest gen de rochie. De altfel ea a inventat moda sec XX, femeia moderna... (Uf, despre Marea Coco tre sa scriu special).

Anii ’30-’40, rochia se lungeste iar. Talie viespe, in jos clos.

Anii ’50 – din nou traditia victoriana, devenita vesnica de atunci. Prin anii ’60 cateva mirese au indraznit sa poarte mini!!! Dar putine, nu-i motiv de ingrijorare. Anii ’70 – desigur rochia maxi cu talie empire, doar ca alba. Anii ’80 – infoiala si volumul maxim, varful constituindu-l rochia de mireasa a Dianei, alta printesa care a marcat moda mireselor. De la ea ne parvine moda (care a devenit uniforma) a rochiei infoiate, umflata, cu arcuri, captuseli, ursi polari sau ce s-o mai fi bagand sub ea, ca sa fie imensa, si fastuoasa (chiar daca e din poliester ieftin, si chiar daca mireasa e mica si grasa).

B.Semnificatia albului

In timpul alor mele studii de arta si design, am avut o perioada cand am lucrat numai cu alb. Trei ani am pictat, am tesut, etc... totul in alb. Trei ani. Asa ca m-am documentat un pic ce e cu albul.

Albul nu e culoare. E non-culoare (ca si negrul). Optic vorbind, e format din toate culorile, doar ca optica e o stiinta recenta. Traditional, in registrul evidentei oricui, albul nu contine nici o culoare, e lipsa culorii. De aceea albul e culoarea inceputului si a sfarsitului, culoarea neantului, a golului, a nimicului, a nefiintei, si de aici - culoarea mortii. Nu a vietii. Pe intreg globul pamantesc, in multe din civilizatii (fara sa fie legate), albul a fost culoarea de doliu. Inclusiv in Europa, inclusiv pe teritoriul actual al Romaniei. De altfel exista si azi cateva locuri in Romania, unde bocitoarele poarta baticuri albe pe cap la inmormantari, pastrand filiera unei traditii f vechi. In Asia se stie ca albul e doliu si ghinion...

Ca fapt divers: negrul a devenit culoare de doliu in Europa occidentala odata cu marea ciuma, din cauza mizeriei, a funinginei (totul se ardea, in speranta protejarii de boala). A ramas intiparita viziunea omului in negru, cu cioc, care mergea in casele ciumatilor (doctorul, saracu’). Tot de atunci e si jocul “Omul negru”: “Este ora unu, omul negru, n’a venit! este ora doua...” etc. L-ati jucat cand erati mici? (si eu!) Kreepy, nu? E vorba de ciuma, mizerie si moarte...

Si mai e ceva spooky legat de albul unei rochii: in traditia europeana (crestina) in a carei sfera suntem si noi, exista 3 haine obligatorii albe, desemnand situatii importante, variatiuni ale uneia de fapt: 1. Camasa logodnicei (si de aici provine traditia rochiei albe de mireasa), 2. Camasa calugaritei in timpul ceremoniei de calugarire – care e tot camasa de logodna (logodirea cu Hristos) si 3, (prima de fapt) cea mai importanta, care le-a “nascut” pe celelalte – camasa alba a condamnatului la moarte. De ce? Pt ca albul e culoarea drumului fara intoarcere, al unei sorti implacabile

, impotriva careia nu te poti impotrivi. Cam asta era logodna (nunta) pt o femeie, pana nu demult.

Tocmai pt ca stiam acest lucru, eu nu am putut purta alb la nunta mea. Fiecare cu superstitia si “pasarica” lui.

Subiectul l-am scris din amintiri, ce am citit eu in anii trecuti, dictionare, articole, inclusiv pe net (google, wikipedia, etc. Si eu ca toata lumea). Scuze ca nu dau referinte, dar nu mai tin minte. Nu vreau sa contrazic parerea nimanui, si nici gustul nimanui. Zic doar ce stiu eu. Deci, pt toate fetele care se viseaza mirese albe: Go Planet! E important ca fiecare sa faca ce crede de cuviinta.

PS: Am uitat sa zic de buchetul de mireasa. Dezamagire si aici: in Anglia Evului Mediu oamenii nu prea se spalau. Regina Elisabeta cea Mare a ramas celebra pt replica "Fie ce-o fi, eu odata pe an ma spal!". Pe atunci mai circula o vorba: "Un om e bine sa se spele de 2 ori in viata: la botez si cand se spala mortul". De aceea s-a incetatenit obiceiul ca miresele sa poarte in brate un buchet parfumat de flori de camp - ca sa-i mai acopere mirosul. De altfel nuntile aveau loc majoritatea la inceputul verii, pt ca prin mai se incalzea apa din rauri si oamenii de la tara faceau o binemeritata baie.

De ce nu se mai poarta palaria? (dupa parerea mea...)

ANII '50















ANII '60






Mi se pune extrem de des intrebarea - de ce nu se mai poarta palariile?
Incerc sa-mi dau cu parerea, fara sa am pretentii de specialist.
La nivel international, palariile au intrat in declin la sfarsitul anilor '60, odata cu revolutia sexuala si schimbarea la fata a societatii si (total) a modei. S-a renuntat la tipologia femeii gingase, neajutorate, extrem de feminine si elegante, partenera si jumatatea barbatului, cea mai draguta dintre coastele lui Adam. Femeia si-a castigat egalitatea prin renuntarea la feminitate (paradox, nu?). Vedeti diferenta intre moda anilor '50 si '60 in pozele de mai sus. Nu au nici o legatura, transformarea a fost totala. Palaria (care acopera capul femeii) a fost asimilata pozitiei inferioare a femeii, imaginii traditionale, acea imagine impotriva careia se lupta.
Dimensiunea androgina a devenit tot mai importanta, ajungand la apogeu in anii '80, chiar si '90 - tineti minte umerii exagerati, tinutele sclipicioase, colantii, sau costumul gri si drept pt birou? Femeile si barbatii erau imbracati aproape la fel. Ca sa fac o paralela - in Egiptul antic a existat o femeie-faraon (Hatshepsut). Intotdeauna se urca pe tron, si era reprezentata oficial (in picturi si basoreliefuri) purtand barba de faraon - chiar purta barba falsa. Adica functia (masculina) de conducere a tarii a venit la pachet cu barba :). Avea si barba ascutita, frumos rulata, si sani, in the same time. Cam asa si cu revolutia sexuala din sec alXX-lea: directorul-femeie trebuie sa poarte costum si servieta. La tocuri nu s-a renuntat pt ca anuleaza diferenta naturala de inaltime dintre barbati si femei, si deci serveau scopului :).
In ultimul deceniu moda s-a echilibrat, reluand multe din elementele de dinainte de anii '60. Vedem buline, fuste clos, talie cambrata, multa dantela, accesorii fanteziste de par, multeeee flori, bentite, etc. Nu sunt specialist in moda, zic doar ce vad in vitrine. Deci in sfarsit femeile au ajuns la concluzia ca pot fi directori si purtand roz :)

Ei, si cand am observat eu ca palaria a facut furori in presa (prima data dupa multe decenii!!!): la nunta Camilei cu Charles. Desigur, femeile bogate si elegante nu au renuntat la palarii niciodata, doar ca s-au folosit muult mai rar (vara, la un martini pe terasa la Nisa?), si nu s-a mai inventat nimic nou.

Cat despre Romania - atunci cand in toata lumea (civilizata) palaria isi traia gloria absoluta si deplina (1860-1960), la noi majoritatea femeilor locuiau f modest la tara si purtau batic. Bruma de burghezie eleganta si purtatoare de palarii din perioada regatului a fost nimicita de comunisti, impreuna cu bunurile lor (palariile s-au distrus/pierdut majoritatea). Rapid. Iar valorile lor au fost omorate sistematic, insistent si sigur timp de 40 de ani. Printre ele si superficiala, frivola, capitalista si dusmana-de-clasa eleganta feminina. Tineti minte femeia-muncitor, egala cu barbatul, muncind in fabrici si uzine cot la cot cu barbatul? Taranca, sudor, tractorist, etc. Gri, haine fara forma si stil, vesnic inafara modei, parul scurt permanent... cahhh. De femeie comunismul s-a ocupat in mod special, ea a fost "eroina" lumii noi, a Romaniei de aur. 8 ore la serviciu impartind munca cu barbatul, iar acasa restul pana la 24 de ore, muncind singura (mancare, spalat haine in conditii oribile, nascut macar 4 copii in conformitate cu Decretul, etc).

Apoi au venit anii '90, cand poate aveam sanse sa continuam de unde se rupsese lantul frumusetii. Dar a venit invazia de haine turcesti si chinezesti - sclipiciul, fermoarele in exces, imprimeurile grafice in exces, despuiatul in exces, subcultura, manelismul, femeia-karatista... de toate. Aaa, sa nu uit de vedetele porno siliconate, de pseudo-cantarete, si prezentatoarele stirilor sportive - visul majoritatii adolescentelor, modelele feminine promovate cu incapatanare.

Concluzia: in Romania palaria nu a avut niciodata traditie cu adevarat. Palaria este un accesoriu al femeilor bogate si elegante de la oras, iar noi nu prea am avut asa ceva. Nici bogatie, nici eleganta, nici orase.
Cu atat mai putin palarii :( Dar lucrurile se schimba... exista cel putin o obsedata (in prezenta subsemnatei) care lucreaza la asta :)